Amsterdamul, oraşul clădirilor ireal de frumoase, al caselor cu geamuri mari şi fără perdele, al fetelor în geamurile luminate în roşu şi al coffeeshopurilor cu dor de visare. Sunt într-o permanentă stare de beţie, beţia dată de arhitectură acestui oraş şi a agitaţiei lui. Ai avut vreodată sentimentul că ai vrea efectiv să-ţi tatuezi un moment din viaţă, şi asta că să fii sigur că nu vei uită vreodată bucuria copilărească care te-a invadat? Numai copil fiind poţi să ai bucuria aia fără pic de îndoială, bucuria aia care ţine, pentru că numai în naivitate bucuria nu are două fete, sau gânduri ascunse. Olanda, pentru mine nu este țara lalelor, ci țara liberă, şi nu într-un mod desfrânat, ci în mod “fără perdele” la propriu şi la figurat. Oamenii ştiu cine sunt şi nu se feresc să o arate.
P.s în Amsterdam am asistat la prima mea cerere în căsătorie, şi ca să fie treaba, treabă era între doi băieţi. A fost atât de intens momentul, că am zis şi eu da, în sinea mea sau cu voce tare, nici nu mai ştiu 🙂

I was wearing C&A hat, Choice bag, Atmosphere sandals, no name skirt, Oasap sunglasses 

Today’s motto:“Some tourists think Amsterdam is a city of sin, but in truth it is a city of freedom. And in freedom, most people find sin.”

Amsterdam, the unreal city of beautiful buildings, the houses with large windows without curtains, girls in red lighted windows and its wistfully dreaming  coffee-shops. I’m in a constant state of drunkenness, drunkenness  given by the architecture and the bustle of the city. Have you ever felt that you actually want to tattoo a moment of your life, and that, just to be sure that you will not ever forget  the childlike joy that had invaded? Only as children you can have that joy, that unquestioning joy that that lasts, because only when you are naive, joy doesn’t have  two sides, or second thoughts. Netherlands, for me is not the tulips country, but the free country, and not in a lustful way, but in the “no curtains” literally and figuratively way. People know who they are and are not afraid to show it.
P.s in Amsterdam I witnessed my first marriage proposal, and to be memorable, it was a man to man  proposal. It was so intense moment, that I said Yes, too, not sure if it was to myself or loud,  I really don’t remember. 🙂