02.05.2020

Pe vreme de carantină chiar nu am speranțe de minuni, bine în general nu mai speram eu la minuni, căci deja ne uitam la verighete, vorbeam de cununie, deci clar adio romantism și cerut de nevastă ca în filme. Ce să zic, visul asta s-a spulberat, când am aflat că sunt gravidă iar Cosmin al meu a dormit în bocanci cam 6luni, timp în care eram în proces de “fabricare” bebe :))). După lungi conversații cu prietena mea Sma și cu alte fete, am înțeles că barbații nu sunt chiar așa cu capul în nori și romantici ca și noi, fetele. Dar ce să vezi că tocmai atunci, când speranța e deja un vis uitat, se întamplă minuni.(conlcuzia? never stop believing). Mă decid ca, înainte de somn să-i scriu, pe tăblița noastră cu mesaje, un “Will you marry me?” pentru că dacă până acum nu ai realizat, noi nu suntem chiar un cuplu normal (defapt și de drept lângă mine e cam greu să rămâi normal.. ei dar asta-i altă poveste) dar, ca de obicei am adormit înaintea lui. Mnoh acum o să te car puțin cu mine prin cele întamplate, dacă detaliile te plictisec skip și treci la esențial (deși cred că deja te-ai prins). Dimineața m-am trezit pe la 6 și ceva, paranoică că bebe nu mișcă, bietul copil, nu poate să doarmă liniștit de mamă’sa nebuna. Mă duc direct în sufragerie, fericită să scriu pe tăbliță cele de mai sus, când văd un mesaj cu “scan me” și un QR code (ulterior am aflat că l-a scris de mană, că mă tot gândeam unde l-a imprimat, că noi imprimanta nu avem). Turbată și cu spume la gură :)))) scanez codul cu telefonul, după ce-mi instalez o aplicație specifică. Pe telefon îmi apare un mesaj cu “Open me on your laptop. Kisses!” Îmi trimit adresa web pe fb, intru de pe laptop și fiind un link nesecurizat mă chinui ca o fraiera (că doar nu lucrez în domeniul IT, nuuuu) să deschid linkul ăla păcătos. Reusesc, cu incognito. Mai uit de panică mai plang, ba de panică ba de fericire (că uite mă ce romantic e omul meu) și dau scroll și apare o poză veche cu o mică poveste, scroll și o altă poză cu o altă poveste, scroll și ai prins ideea, trec așa câteva scroll-uri până apare o imagine pe care scrie să dau click. Sincer nici urmă de “Vrei să fii soția mea” și-mi zic, stai să vezi că m-a văzut abătută și mi-a făcut ceva cute, dar desigur doar atât, mai să mă duc să-l trezesc să-l iau la bătaie, căci clar, în punctul ăsta mă așteptam să mă ceară când văzui atâta siropoșenie. :)))) Anyways dau click pe imagine, cum îmi zice și începe Ed Shareen – Perfect iar pe fundal o poză cu mine dormind cu blănoșii noștri și Cosmin care ține un bilet în mână pe care scrie “Will you marry me?” (p.s urât dorm și urâțică față am când dorm). Timp de 2 luni, Cosmin mă cerea de soție când dormeam, chiar în ultima noapte m-am trezit când să faca poza și i-am zâmbit, că mă gândeam că iar se culcă la 3 noaptea și dimineața eu ca să-l evervez îl trezesc la 8 :)))) Anyways, la sfârșit apare o poză cu poza noastră din sufragerie pe care scrie “Check behind. I love you a lot” În momentul ăsta panica s-a dus, mă duc în sufragerie iau poza, și sub ea, lipit este un inel improvizat si hand made dintr-un rezistor și un bilet cu “Will you marry me?”.

Logic că am zis să-l surprind și eu prin modul meu dubios. Așa că mi-am pus inelul pe deget, nu l-am trezit iar pe la 11 când a venit în sufra citeam, liniștită. N-am zis nimic. Am lăsat și eu un mesaj pe tăblița nostră cu “Yes, căca-m-aș pe mine” (ce să fac, atât pot eu :))))) ) Cosmin s-a pus să facă pâine, eu mi-am ascuns cum am putut inelul, but in the end, deși n-a văzut tăblița, a văzut o poză pe telefon DAMN IT. Și s-a uitat la mine ca și cum “deci, ce zici femeie?”. L-am dus să vadă ce zic, iar apoi ne-am bucurat ca două gâște de moment, până când eu am început să vorbesc mult și Cosmin să-mi zică că am prea multa energie că abia a facut ochi, am râs, am mâncat, bebe a devenit activ și restul e istorie. În vreme de pandemie se mai întâmplă și lucruri frumoase. Se mai construiesc și amintiri de neuitat care să estompeze griul situației. Have some faith and hope.

În doar câteva luni, am aflat că o să fiu mamă, a apărut Covid-ul care ne-a schimbat tuturor viețile, unchiul meu s-a îmbolnăvit și s-a vindecat de Covid, o să-mi schimb numele și cine știe ce mă mai asteaptă după colț, you go 2020, you go! P.S. are rost să vă zic că mereu am visat să mă ceară în cel mai stupid și intim moment, când mă c… Dar aparent nu avem aceiași idee despre romantism..(problema e că i-am zis în neumărate rânduri că nu vreau să se chinuie tare sau să lege căsătoria de orice alt event. Voiam ceva simplu, din inima și spontan. Spontan a fost, dar simplu n-aș zice. 😀 ) P.p.s I’m so lucky to have met you. I love you cutie pie. Not so sure about your luck, but who gives a fuck. :)))))

Today’s motto: “Now is the only moment I will ever have. I want to spend the rest of my nows beside you.”

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.