Make me remember you like you remember me

În aer e iz de zile pline de nonsensuri, cuvinte abandonate în aer fără scop, sentimente umane plutind în van cu râsete care fac aerul mai greu de respirat, şi eu, eu bucurându-mă de această furtună de nebunii. Oamenii vin şi pleacă, dar unii au menirea să rămână în sistemul tău, să-ţi invadeze ADN-ul, aceştia sunt cei care contează mai mult decât ţi-ai imagina, te schimbă fără ca ei sau tu să fi vrut asta, devin parte din ţine într-un timp mult prea scurt.
Să-ţi pese de oameni e aşa uşor, însă când trebuie să-i laşi liberi, atunci începe cu adevărat coşmarul. Ciudat cum mulţi din noi preferăm să ne descotorosim de “surplusuri”, să schimbăm sau să înlocuim în loc să ne chinuim să ţinem de ceea ce avem deja. Şi atunci spun “fă-mă să-mi aduc aminte de tine, aşa cum tu îţi aduci aminte de mine”şi asta pentru că avem tendinţa să uităm cum ne-am simţit, cum a fost, ne amintim însă cum am fi vrut să fie şi cum a ajuns să fie. Uneori a lupta pentru cineva, înseamnă defapt a-l lasă liber să-şi vâneze visurile, dar totuşi să lăsăm o portiţă deschisă, pentru atunci când va realiza că tot ceeea ce şi-a dorit şi a vânat, orbit de iluzia “unui mai bun, mai mult” e defapt locul de unde a plecat.
Nonsensuri draga mea, nonsensuri născoceşte mintea mea în ultima vreme, nonsensurile unui om nebun, care caută exact ceea ce e în faţa lui, însă pietrificat de frică nu poate admite că a găsit ceea ce cauta, căci fără iluzia asta a nemulţumirii, care mai e scopul nostru? Şi-a şoptit “Fiecare om nebun are o căutare fără sfârşit” Dezamăgită într-un colţ.. savurezi nebunia şi haosul provocate de stare ta de libertate.

I was wearing Firmoo sunglasses, Accessorize handbag , H&M dress, Primark necklace and  Deichmann shoes

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Nonsense days are about to come, and words will fly without a purpose, people’s feelings will hang around, and laughs will make the air heavier, and I, I”ll enjoy this storm of madness. People come and go, but some of them are meant to stay in your system for all your life, hidden in your DNA , those are the people that count more than you could ever get it, they changed you, without any of you wanting that, they become a part of you in a short time.
Carrying about people is so easy, letting them go is the worst part, but still many of us, prefer to let go, to change, to substitute rather than, to really struggle to keep what they already have. And this is when I say ” Make me remember you, like you remember me” because we tend to forget how we felt, how it was, and we remember only what we expected to be and what it has become. Sometimes fighting for someone means to let them go chase their dreams, but still keeping an open door for when they realize that you were the dream they had and still wanted to chase it, blinded by the illusion that out there is something more.
Nonsense my dear, my mind has given me this days, nonsense of a mad man, who tries to find what is in his face, who’s to petrified and can’t admit that he found what he was looking for, it’s afraid of saying this is it, because without the quest of wondering, what’s the purpose of his life? She whispered to herself “every mad man has a never ending quest”.  Deluded in a corner you enjoy the madness and the chaos you made, by just being free.

Today’s motto: “I hope people remember me as a person who brought magic to the people. You know, pushed the boundaries of wonder.”

You may also like

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.