Perfect!

Când vine vorba despre ce-mi place sa îmbrac zilele astea, aș spune că îmi place stilul homeless sau “hobo style” cum zice iubitul meu. M-am îndrăgostit de blugii mom(sunt noua mea obsesie)  deși îmi place să fie o marime mai mare decât mărimea mea, ca să fie largi si super comozi. Dacă m-ai intreba care este stilul meu vestimentar, ar trebui să mă lași să mă gândesc pentru un ceas, încă un ceas, încă unul și apoi ca și IE m-aș bloca. :))) Am stilul meu, schimbator, adică mă îmbrac cum simt pe moment, dar aș putea spune că semnătura mea este genul comod și fără tocuri, cam așa mă îmbrac zilnic și as zice că asta sunt. Mulți prieteni îmi zic: “Daca aș fi subțirică ca și tine, aș purta numa pantaloni strâmți și rochițe”, dar ce nu înțelege marea majoritate, este că dacă esti slabă asta nu înseamnă că ai un corp de arătat sau poate mie îmi place efectiv să port haine în care mă simt eu bine, în care mă simt eu. Oricum, sper ca outfitul meu te v-a inspira să porți hainele alea în care tu te simți bine (chiar te rog să-mi trimiți o poza, ca să ne inspirăm reciproc). Am remarcat un singur lucru deranjant în garderobă și în outfiturile mele, acela fiind că folosesc doar 2-3 culori, parcă ma tem de ele, dar stiu ca este doar o fază și că mă voi întoarce la colorata Miha. Sfatul meu sincer este să fii tu, să nu urmezi stereotipuri sau trenduri, nu toate te avantajează sau poate nu-ți definesc stilul, să ții cont de acest aspect când mergi la cumpărături data viitoare. 🙂

I was wearing Pull and Bear jeans, Handmade necklace, Clockhouse cardigan, Sammydress backpack, Bershka jacket and Reserved blouse

Today’s motto: ” You think you have to want more than you need. Until you have it all you won’t be free”

When it comes to what I like to wear, these days I’m into homeless style or how my boyfriend calls it “hobo style”. I love mom jeans (they are my new obsession) but a larger size than mine, because this way there are more than comfortable. When you ask me what’s my style, then you have to let me think for a while, and a while, and a while, and then like IE I just crash. :))) I have my own unsteady style, which means I dress as I feel that day, but what might be my signature is comfortable and no high heels, that’s my everyday style, that’s me. Many friends say: “If I was as thin as you are, I would wear only tight jeans and dresses”, but what they don’t understand is that even if you’re thin, it doesn’t means you have a “to show body” or might also mean that I like to wear clothes that make me feel me. Anyways, I hope my outfit inspires you to wear whatever makes your feel good (send me a picture of your own outfit and let’s inspire each other) . One thing I noticed changing in my wardrobe and outfits, the colors..somehow it bothers me that I go with 2-3 colors per outfit, but I know this is just a phase and I’ll go back to be the colorful Miha. Be you and don’t follow stereotypes or trends, not all of them might look good on you or define your style, keep that in mind when you go shopping next time. 🙂

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *