A glimpse of my day

Am început să-ţi port tricourile. Îmi place mirosul ce-l au, mirosul tău şi al parfumului tău. Aveai obiceiul să adormi după mine, pentru că văzându-mă dormind te lua somnul şi pe tine. Eu am obiceiul să mă trezesc înaintea ta, te-aş privi când dormi, dar ştiu că eşti semi treaz şi nu vreau să-ţi stric somnul. Aşa că mă ridic tiptil şi fug să-mi fac cafeaua. Uneori am surpiza să fie moka făcută, şi doar o pun pe foc, alteori mai pierd 5 minute să o pregătesc. Fug de parcă e sfârşitul lumii, fug la Candy Crash :)) Acolo îmi petrec dimineţile, în faţă laptopului la Candy Crash. Apoi în modul meu tipic, te trezesc, razi şi uite aşa ne începem ziua. Zilele cu ţine încep frumos.
Serile le petrec cu o carte, după un Shameless desigur. Ştiu că înainte de somn poate îţi impui capul cu problemele mele, problemele lumii sau problemele inexistente, dar îmi place să pot să-mi pun capul pe perină atunci când nu mai vâjăie de idei. Îmi place că ai învăţat să accepţi că dorm cu spatele la tine, şi în locul tău, în braţele mele e o perină.
De când cu tine domnule, mi-am cam pierdut inspiraţia în a scrie, însă am câştigat cu mult mai mult, dimineţi şi seri bogate, meditat pe covor, muffins, smoothie-uri şi un nou set de întrebări existenţiale. Tu, probabil ai câştigat dimineţi cu tors şi nopţi dormite pe jumătate, din cauza că pisici.


I was wearing H&M scarf, Koton dress, Lunatic coat, no name boots and purse





 

 

 

 

 

 

 

 



Today’s quote: “In the morning I get out of bed, I brush my teeth, I wash my face, I get dressed in the clothes I like best. I want to be good to myself.”

I began to wear your t-shirts. I love the way they smell, it’s a nice combination, the smell of your body combined with your perfume. You used to fall asleep after me, because seeing me sleep made you sleepy. My habit is to get up before you, I would watch you sleep, but I know you’re semi awake and I do not want to ruin your sleep. So I get up and stealthily run away to make coffee. Sometimes I have the surprise of having the moka already made, and I just put it on fire, sometimes I lose like five minutes to prepare it. Than I run like it’s the end of the world, run back to Candy Crash :)) This is the way I spend my mornings, in front of the laptop, playing Candy Crash. Then, in my typically way I wake you up, we laugh and this is how we start the day. Mornings with you, start nice.
I spend evenings with a book after Shameless of course. I know that before going to bed I might cram your head with my problems, the problems of the world or nonexistent problems, but I like to be able to put my head on the pillow when I have no whizzing ideas. I like that you’ve learned to accept that I  like sleeping with my back at you, and instead of you in my arms, there is a pillow.
Since I’ve meet you sir, I kind of lost the inspiration to write, but I have gained much more, amazing mornings and evenings, mediation on carpet, muffins, smoothies and a new set of existential questions. You probably have won purring mornings and half slept nights, because cats.

You may also like

12 Comments

  1. I just realized you have similarities with my former housemate. 🙂
    You look gorgeous in this outfit. Your street style is such an inspiration.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.