Ascult Românii au talent, ascult cu nesaţ. Din senin apare Tudorel Popa, un om, cu o faţă blândă şi cumva comică, are inocenţa omului care nu ştie ironia sau sarcasmul. M-a făcut să plâng şi m-a făcut să plâng prin simplitatea şi bunătatea pe care le are înăscute şi de care nu cred că este conştient. Tudorel mi-a adus aminte de colegul meu din liceu, Costi, şi el de la casa de copii, şi el talentat, însă nu în ale imitaţiei, ci în ale muzicii. Pe Costi l-am uitat, atunci când am început să merg acasă la ai mei, o dată pe an.. Asta fiind la 4 ani după ce am terminat facultatea. Câte aş putea să va spun şi de Costi, însă cu ce folos. Tot vom râde de oamenii mai slabi, tot vom râde de incultură (fondată fiind), tot vom uita să ne mai sunăm bunicii pe care încă îi avem, sau să ne vizităm părinţii care sunt la 300 km distanţă, tot vom arunca ironii şi sarcasme pe ici pe colo… Aşa că ce folos să va spun că pe Costi îl “vrăjeam”cu o Cola sau lapte să mă viziteze, sau că ne cânta mereu, cu ce folos cititorule? Cert este că râd de oamenii care spun “juruliu” de emoţii sau din incultură, însă nu o fac cu nici un dram de sarcasm sau răutate, și totuși am mustrări de conştiinţă şi ştiu că nu am nici un drept să râd de nimeni.

I was wearing Terra Nova t-shirt, Zaful necklace, Oasap sunglasses, Adidas sneakers, No name skirt jacket and backpack.

Today’s motto: “Sometimes people are beautiful.
Not in looks.
Not in what they say.
Just in what they are.”

I listen to Romanians got talent, avidly listening to this show. Out of nowhere appears this guy, Tudorel Popa, a man with a gentle face and somehow comical figures , he has the innocent man’s face who doesn’t know the irony or sarcasm. He made me cry and he did that just through his simplicity and his innate goodness that he had, but he wasn’t conscious that he has them. Tudorel reminded me of my high school classmate, Costi, who also grew up in an orphanage, also a talented person, but not in sounds imitation, but in music. Costi, whom I forgot when I started going home once a year..
That being about 4 years after I graduated the University. How many things I could tell you about Costi, but for what use?..  We would still laugh at weak people, we would still laugh at illiteracy (founded or not), we would still “forget” to call our alive grandparents, or visit our parents who are living 300 km away, we would still let slip some irony and sarcasm here and there… So what’s the use to say that Costi loved Coca -Cola or milk, and I would buy some, for him to visit me, and he would always sing to us, what’s the use dear reader? The fact is that I laugh at people who misspell a word in a TV show, because they are emotional or ignorant, but I don’t do it in a mean way, with sarcasm or malice. Still, somehow I feel the remorses and I do know, that I don’t have any rights to laugh at anyone.