Totul a început cu “Pay it forward” şi cu un singur om care a vrut să schimbe lumea măcar puţin. Oameni simpli cu inimi mari adunaţi la un loc, toate astea pentru a face nişte bunici de mult uitaţi să se simtă importanţi, să simtă că încă mai contează şi ei.
Ştiam de asociaţia Look inside de acum câţiva ani (acum ceva timp, eu şi prietena mea, Klaudia, am trimis ceva cadouri pentru nişte familii nevoiaşe). Oamenii cred că nu mai au timp, timp pentru cei vârstnici, pentru fapte bune, pentru cărţi, pentru a hrăni nişte porumbei sau pentru a se juca cu un animal, toate astea pentru că ei au “treburi” mai importante de făcut.
Am întâlnit nişte oameni minunaţi, tineri şi vârstnici deopotrivă. Tineri dornici să arate că noua generaţie încă mai are inimă şi varstinici care au înţeles că timpurile s-au schimbat şi că suntem puţin mai rebeli, noi tinerii.
Am dat 2h ore din viaţa mea, pentru a fi nepoata unui doamne minunate care mi-a recitat poeme în Germană (eu neştiind o iotă Germană). Cuvintele nu pot exprima cum m-am simţit acolo, toate poveştile ce le-am auzit, toate zâmbetele primite sau oferite, urletele mele în urechea unei bunici surde, schimbul de păreri cu o bunică fashionită, cântatul tare şi prost, etc.
Unii credem că este greu să faci fapte bune sau să ai de a face cu oamnei mai puţin înstăriţi, dar nu este aşa. Chiar dacă nu schimbi lumea, oamneii au zâmbit sau ras din toată inima, datorită ţie, ziua cuiva a fost mai frumoasă şi într-o zi aceşti oameni vor face acelaşi lucru pentru altcineva.
Dăruieşte 2h din timpul tău, o dată pe săptămâna, pe luna, pe an şi fă un bine, pentru un prieten, un străin, un pom, un animal, fă o faptă bună fără să aştepţi ceva în schimb.
It all started with “Pay it forward” movie and one single person, who was willing to do something to change the world she lived in. Simple people with big hearts, gathered together to make some great forgotten grandparents smile and feel like they aren’t left behind.
I knew about Look inside association from a few years back (some times ago, me and my friend Klaudia, sent some presents to them, for some poor families). People think that they don’t have time, for elderly people, good deeds, reading books, feeding pigeons, caress a dog, etc, because you see, they have more important staff to do.
I have meet some amazing young but also old people, young people who wanted to prove, that this new generation still has a heart, old people that do understand that times have change and people nowadays are more wilder.
I gave 2h of my life to be a niece of an amazing women who recited me German poems (p.s I don’t know German, not even a single word). Words can’t explain the time I had there, all the stories I heard, all the smiles I gave or received, (yelling, in the ear of an almost deaf grandma, exchanging fashion tips with the fashionista of the group, singing badly and loud the wrong lyrics).
Some people think it’s hard to do good or to work with less fortunate people, but it’s not. Even if you don’t change the world, someone smiled or laughed with all their heart, and someone’s day was prettier, and some day, they will pay it forward. Take 2h of your time, weekly, monthly, yearly and do something good, for a friend, a stranger, a tree, an animal, do something good, without expecting anything in return.
6 Comments
nice gathering
http://www.melodyjacob.com/2016/03/boosting-your-self-confidence.html
foarte frumos!
nice, i follow
Very nice!<3
u r so pretty, lovely photos <3 followed ya =)
Ce frumos ca te implici in astfel de evenimente 🙂 thumbs up!
http://flashforwards.blogspot.ro/2016/03/the-midi-skirt-3-outfit-ideas.html