Mintea, cel mai mare duşman al nostru. Nimeni nu ne răneşte aşa cum o facem noi voluntar sau nu. Singuri ne purtăm în amintiri care taie, ca nişte lame bine ascuţite. Nimeni nu ne poate trage în jos sau în sus, aşa cum o facem noi şi experienţele trăite. Să ai o minte puternică, asta da noroc, nu bani, nu faimă, nu iubirea celor din jur, deşi cea din urmă este extrem de importantă, dar cu toate astea dacă mintea ta e slabă, tot nu poţi înţelege fericirea. Moartea solistului de la Linkin Park, m-a destabilizat puţin. Formaţia îmi plăcea, era una dintre cele de suflet, însă ce m-a destabilizat este fragilitatea noastră. Faptul că poţi avea tot, şi totuşi să simţi că nimic din toate astea nu te pot face fericit. Cel mai trist mi se pare, că nu toţi putem înţelege depresia, sau acea nefericire “nefondată” pentru mulţi. Nu pot spune că înţeleg 100% motivul pentru care oamenii aleg sinuciderea, lucru cu care nu sunt deloc de acord, însă pot spune că în proporţie de 70% pot înţelege depresia, sau acea nefericire fără motiv evident, acel gol ce nu îşi are justificarea. Pentru a nu încheia postarea cu o notă negativă, aş spune fruntea sus, bucură–te de ce ai, conştientizează–ţi norocul şi încearcă să nu te închizi în tine, spune mereu ce te frământă. Să ne delectăm cu ultima melodie de la Linkin Park zic eu.

I was wearing Meli Melo hat, America’s Eagle dress, H&M dress and Takko bag

Today’s motto:”You can’t be unhappy in the middle of a big, beautiful river.”

Our mind, our biggest enemy. No one can hurt us more, than we can do it, voluntarily or not. We get lost in memories, that cut us like sharp blades. Nobody can get us down or up, like we do it, using all the feelings and memories that we lived. To have a strong mind, this is pure luck, not money, not fame, not the love of others, though this one is very important, but still if you have this, but you mind is weak, you’re still unable to understand true happiness.  The death of Chester Bennington, the Linkin Park band’s soloist destabilized me a little bit. I did love the band, it was and still is one of my favorite ones, but what destabilized me the most, is our fragility. The fact that you can have everything and still to fell that nothing maters and that nothing can make you happy, that left me wordless.  The sades thing of them all is that, not everyone can understand depression, or that “ungrounded” unhappiness for many. I can’t say that 100% I can understand the reason why people choose this path, suicide.. a thing that I profoundly disagree, but I can say that in 70% I can understand depression, or that “ungrounded” unhappiness, that unjustified emptiness. To not end this post in a negative note, I would say heads up and be happy with all you have, be aware of your luck and try to speak out whatever bothers you, don’t  internalize this stuff.  Let just enjoy the last song from Linkin Park.