To be part of a squad

Pentru că omul este înainte de toate ființă socială, pe lângă nevoia de a face parte dintr-o familie simte și nevoia de a aparține unuia sau mai multor grupuri sociale. Fără să îmi doresc să mai aparțin unui alt grup, fără să caut un alt loc unde să ma plâng, fără să mai caut prietenii, totuși uite-mă aci, într-o altă prietenie, prinsă între challangeuri sportive, destăinuri intime, încurajări venite de pe alte frunți la fel de transpirate ca a mea. Uite-ma aci plângându-ma din nou ba de febră musculară, ba de una sau de alta. Uite cum fără să caut am găsit un “support group”, care se multează perfect pe mine, omul de acum, omul pasionat de sport, mâncat sănatos, reciclat și autocunoaștere. Sincer îți zic că în mod normal nu m-aș fi așteptat să găsesc la sală sau la job oameni cu care să leg prietenii stânse, oameni de care să-mi pese dincolo de pereții biroului sau ai sălii, oameni cu care să vorbesc zilnic și care să-mi țină în frâu anumite porniri, dar totuși ducându-mă pe culmile descoperirii de sine. Și nu zic asta din răutate..(faptul ca prieteniile se leagă mai greu dupa 30 de ani) însă cred că după o vârstă, să legi prietenii devine dificil, deoarece timpul liber e puțin și timpul rămas pentru a cunoște un om devine scurt, majoritatea preferând să petreacă puținul timp rămas fie stând acasă cu familia fie făcând ceva ce îi pasionează, gen seriale, jocuri, sport sau mai știu eu ce.

Benficiile care vin dintr-un grup în care împarți aceiași pasiune sunt nenumărate. Însă ce mă încântă pe mine cel mai mult, este faptul că sfaturile primite sunt deja experimentate pe cel care mi le dă și sunt sincere. Awwww să nu uit și de faptul că atunci când uităm să ne apreciem evoluția sau succesul, fiind prea preocupații de eșec sau ce încă nu facem, “oamenii noștrii” sunt acolo. Nu ne lăsăm unii altora corăbiile să se înece. Mă ambiționez când văd că restul se țin de plan, lucru care mă face să devin și eu mai organizată, mai perseverentă și mai indulgentă cu mine.

Îmi place ideea de a aparține unui grup care are același țel precis. Îmi place când tragem unul de altul sau când ne luam la rost pentru dățile când călcăm pe bec. Îmi place că suntem sinceri, că ne susținem și că ne motivăm reciproc, că tragem să fim mai buni și nu mai buni unii ca alții ci mai buni ca varianta noastră de ieri. E mișto că fiind foarte diferiți și pornind de la nivele diferite nu simțim nevoia să ne comparăm și înțelegem că fiecare are puncte slabe și puncte puternice, împreună completându-ne și ridicându-ne.

Băi, ți-o zic cu mâna pe inimă că e fain să-ți gasești o gașcă cu același deviză de viață. O gașcă deschisă la schimbări și gata oricând să alerge pe bandă 10 minute, cu spinturi de-ți ia maul. Chiar dacă gașca nu e mereu în același sală, tu știi că oamenii sunt acolo, în asentiment cu tine, știi că ai cui să povestești, știi că 100% vei fi înțeles și apreciat pentru efort, plus că știi că cineva se bucură pentru că te întelege super bine. E interesant să fi într-o 100 de grupuri, pentru că diversitatea e maximă și la ea acasă cumva. Și pentru că nu obosești oamenii cu pasiunile tale, dacă ei nu le împart cu tine. Este si greu să fi prezent 100% în toate grupurile, dar poți încerca. Anyways, ideea este să-ți găseși pasiunea și grupul necesar, pentru a crește. Eu mi-am găsit combinația perfectă și mă simt norocoasă foc.

P.s deși e toamă(da da,am remarcat frunzele maro) alte poze pentru postare nu aveam, că vezi tu, nu pot decât să iau câte o pasiune pe rând, nu toate odata. :))

I was wearing  handmade earrings from DAYDREAMER, Converse sneakers, UCCA shirt and Takko skirt 

Today’s motto: “A team is where a boy can prove his courage on his own. A gang is where a coward goes to hide.”

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.