The beauty of Italy!

Sunt îndrăgostită de Italia, partea de sud, din moment ce partea nordică niciodată nu m-a impresionat la fel de mult. Sunt îndrăgostită de mâncarea lor, de oameni, de vegetaţie, de clădirile lor mici şi pline de flori în glastră. În city break-ul de 3 zile, am vizitat 3 oraşe care m-au făcut să-mi doresc să nu mai părăseasc Italia niciodată.
În Bari, jubilam pe străzi ca un copil euforic la vederea palmierilor, a marii turcoaz, a orizontului acela care parcă te băga în transă, toate astea făcând plajă un loc dumnezeiesc. Mai târziu, când am am întâlnit oraşul în care aveam să ne întoarcem la somn, în fiecare seară, am ajuns la concluzia că nu este real ci, că este decupat din cărţi cu basme!! Se numeşte Ostuni sau “Oraşul alb. Arata ca un oraş din poveşti.
Pe timp de noapte, acest oraş uimitor îţi poate lua literalmente respiraţia. Străzile înguste cu zumzetul ademenitor al muzicii din baruri, oamenii bronzaţi, florile şi plantele care inundă acest oraş, luminiţele care împânzesc terasele de pe străzile înguste, totul este wow. Vizita noastră finală a fost Alberobello, în imaginaţia mea oraşul piticilor. Sunt încă uimită de modul în care oamenii pot efectiv să locuiască în acele case, numite trulli. În drum spre ţară “piticilor”, am văzut o mulţime de plantaţii de măslini şi cactuşi uriaşi şi iar marea, mereu de un albastru ireal.. Îmi place această parte a Italiei pentru ca ai totul. Ai cafeaua de dimineaţă cu vedere la mare, cocktailuri noaptea târziu pe malul marii, lumini difuze, străzi cochete, mâncăruri alese şi că să pun punctul pe “i” şi limba lor melodioasă. Voi lasă pozele să vorbescă de la sine, deoarece eu sunt încă fără cuvinte după această călătorie.

I was wearing Pull & Bear pants, Ucca shirt, Jennifer dress, Avon necklace, Bershka skirt, no name white blouse, Oldcom shoes and BBup, sandals

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Today’s motto: “Italy is a dream that keeps returning for the rest of your life.”

I’m in love with Italy, the South part, since the North part never impressed me as much. I’m in love with their food, people, vegetation and buildings.  In our city brake (3 days) we visited 3 cities that made me want to never leave Italy.
In Bari, I’ve seen so many palm threes that my eyes were just popping out of my head of joy, the sea was so clean and the view just amazing. Later when I’ve meet the city where we stayed, I said this isn’t real!! It’s called Ostuni, also the “The white city”.  It’s like a fairytale city. In the night time, this amazing city, can literally take your breath away. The streets, the bars, the background music, the tanned hot people, the  flowers and plants that were everywhere are just wow. Our final visit was Alberobello, in my imagination the city of smurfs. I’m still amazed how people can really live in those houses, named trulli.  On our way to smurfs land, I’ve seen lots of olive plantations and huge cactuses and the chilling sea..
I love this part of Italy. You have everything, the coffee in the morning with the sea view, a late night cocktail by the seashore, the lights, the streets, the view, the food, the language..ohhh. I’ll let the pics talk for themselves, since i’m still wordless after this trip.

You may also like

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *