The joy of just being alive.

Atunci când râd, întreg universul râde cu mine. Am observat câtă veselie pot emana, câtă bună dispoziţie îmi iese prin pori şi cât de uşor pot transmite asta oamenilor, dragul asta de viaţă şi voie bună, mai ales în dimineţile când vin la muncă parcă plutind, ca şi cum aş fi luat ceva înainte (yoga şi cafeaua în pat ar fi secretul +2 pisici). Şi tot la mine am băgat de seama că nu mi-e peste mâna nici să spun de dulce, să sudui sau să fiu slobodă la gură, că deh, mi’s olteancă. Ce nu pot înţelege este de ce oamenii simt nevoia să sublinieze ceea ce e rău în viaţă, în oameni şi în tot ce îi înconjoară. Am şi eu ca oricare, partea asta “sumbră”, însă încerc cu tot dinadinsul să o elimin, sau să o ţin cumva sub papuc. Rar spun ce gândesc, dacă ceea ce gândesc e negativ şi nu are un fundament real, gen, omul ăla chiar să-mi merite răutăţile. Ca să-mi subjug micile răutăţi, râd, pentru ca râsul vine ca urmare a pozitivismului, aşa că nu cred că voi înceta vreodată să rad cu poftă, cu lacrimi şi sughiţuri.

I was wearing NewYorker pants, Pull&Bear necklace, StoneCreek boots, Zara blouse, Meli Melo  bag, no name sunglasses

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Today’s suggestion: “If I don’t laugh at least 20 times a day – it hasn’t been a good day. ”

When I laugh, whole universe laughs with me. I have notice how much joy I can emanate and how my good mood  can “intoxicate” all around me. The joy of just being alive and the big smile I bring every morning with me at the office like i’m high or something (yoga and coffee in the bed + 2 cats, that’s the secret ) really makes brighter everyone’s morning. But I also noticed that I can swear, curse, and talk like I’m out of control, this being a “side effect” that I come from a part of Romania, where people are slightly more “colorful” when it comes to anger problems. What I really can’t understand is why some people feel this urge to underline the bad aspects of life, of people or anything that surrounds them. I have this dark part too, when I just feel this impulse to be mean, but I try to temper this side, it’s impossible to “kill” it, but I really try to keep it low. I barely say what I think, if what I think it’s negative, and it doesn’t have a rational grounding, I mean,I double think if that person really deserves all my bad judgment. So in order to reduce to silence my “evil” thoughts I start laughing, because laugh overcomes all my bad thoughts and makes me more positive. I’ll never cease to laugh heartily, with tears and hiccups.

You may also like

9 Comments

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.